Asta e

De ce? De ce, Doamne, Dumnezeul meu? Asa? Atat merit eu? Asta e! Asta e si nimic mai mult dupa atata timp? Dupa atatea toate? Asta e si dispret?

Doamne, ai uitat rugaciunile mele? Ai uitat cand Te rugam cu sufletul deja greu ca daca nu este El atunci sa se termine atunci? Atunci cand mai aveam un suflet de oblojit si răni care s-ar mai fi putut închide cumva. Atunci cand inima mea mai stia cum sa bata si imi aminteam cum as mai putea respira fara sa ma doara.

De ce, Doamne? De ce? Uiti Tu ca sunt si eu un suflet si ca mi-ai dat deja prea multe? Cand? Mie cand imi vine randul sa mai fie si bine in nenorocita asta de viata pe care mi-ai harazit-o? Cat crezi Tu ca mai pot duce eu? Sunt si eu doar un om. Am si eu doar un suflet. Cate rani crezi ca mai poate duce? Cat crezi ca mai pot? Cat?

Nu mai pot! Nu mai stiu si nu mai vreau sa ma mai ridic! Am obosit! Era vremea sa se intample si ceva bun dupa tot. Era vremea sa am si eu inima usoara sa fiu si eu fericita

Atat! Dupa tot si toate: asta e! Tragem aer in piept si mergem mai departe ca si cum totul nu ar fi fost decat o poticnire? Ca si cum totul merge inainte? De ce macar nu m-ai invatat si pe mine sa nu imi pese? Sa pot merge inainte ca si cum inainte ar mai exista ceva către care sa ma indrept. Sa pot si eu.

Uita-te la mine, Doamne! Intoarce-Ti macar o clipa fata catre mine. Singura pe lume,fara nici un loc in care as putea merge, plangandu-mi sufletul si viata. Cand o sa se termine? Nimanui nu ii pasa. Nimeni nu stie si nu intelege.  As putea la fel de bine sa raman aici si sa mor impreuna cu frunzele astea si poate ca atunci as uita si de mine si de el si de noi si de tot ce doare

Da-mi Tu

“Dă-mi tu lacrimi să plâng, eu nu mai am deloc
Şi dă-mi Doamne puterea, ca timpul să-l întorc.
Să pot să şterg, din suflet tot ce doare
La trista suferinţă, să pot să-i fug din cale .

Mai dă-mi lacrimi să plâng, când sufletu-i secat,
Cu ele-mi spăl trecutul şi rănile ce dor!
Pe mâini simt lanţuri grele , dă-mi aripi…
Ca să zbor!

-Şi fiecare zală, un an din viaţa mea-
Mă ţine prizonieră, să scap, ce mult aş vrea!
Dintr-un trecut, să cern, doar clipele senine
Şi-n suflet să-mi privesc, să spun: Da, va fi bine!

O lacrimă mai dă-mi…cu ea să-mi spăl destinul
Şi norii mi-i alungă, să pot vedea seninul.
De cer prea mult, mă iartă de păcat…
Doamne, nu sunt doar vorbe, din suflet te-am rugat!”
Autor: Jurca Marinela Florina

Nu mai pot

Cum am ajuns sa tanjesc dupa iubire langa tine?

Cum reusesti sa ma faci sa ma simt singura pe lume?

De ce imi umpli ochii de lacrimi si imi sfasii sufletul?

Cum poti sa te porti asa?

Chiar nu vezi cum ne instrainam?

Oricata iubire as avea, oricat de mult as putea sa iti daruiesc din mine, nu pot atinge infinitul fara sa primesc nici un dram inapoi.

Ma inveti cum sa traiesc fara tine. Ma inveti cum sa te uit. Imi simt sufletul ca o floare care se scutura de toate petalele si moare.

Te-am dorit si te-am iubit cu disperare. Ti-am acceptat toate toanele, depresiile, oboseala, raceala… dar cat?!

Nu pot trai asa! Nu pot tanji dupa iubire langa omul pe care il iubesc. Nu mai pot sa iti cersesc iubirea, saruturile, apropierea, atentia. Nu mai pot sa iti spun te iubesc dupa o eternitate in care nu am primit raspuns. Nu mai pot sa te doresc aproape cand nu primesc decat pretexte. Nu mai pot sa visez dupa ce de atatea ori mi-am lovit visele de un zid de gheata; sunt fragile…se sparg si mor. Nu mai pot sa sper cand toata speranta mea statea in iubirea noastra, iubirea aia care trebuia sa treacă peste toate. Nu mai pot sa fiu acolo mereu cand eu sunt singura pe lume. Nu mai pot sa simt cum nu iti pasa, cum te plictisesc, cum ma ignori. Nu mai pot sa fac din tine Totul cand eu niciodata nu iti sunt de ajuns. Nu mai pot sa fac compromisuri care sunt catalogate ca greseli de atitudine. Nu mai pot sa incerc sa fac sa fie bine, cand ma simt atat de rau. Nu mai pot sa privesc in ochii tai, pe care ii iubesc mai mult decat orice si sa vad pustiu. Nu mai pot sa incerc sa fiu asa cum vrei; am uitat cum sunt si tot ce stiu este ca nu sunt cum vrei. Nu mai pot nici macar sa imi plang durerea. Te uiti scarbit la mine cand tu, tocmai tu ma faci sa plang. Mi-au inghetat pe gene lacrimile astea pe care le-as varsa siroaie sa inunde totul pentru ca nu mai pot sa vad privirea aia a ta. Si nu mai pot sa uit atatea si atatea. Si nu mai pot sa merg alaturi de tine cu sufletul asta amar si greu. Ma pune la pamant. Si nu mai pot sa ma ridic. Nu mai pot sa ma bucur… de nimic. Nu mai pot sa rad din tot sufletul. Nu mai stiu cum se simte fericirea. Nu imi mai amintesc cum este sa ma vrei, sa ma simt iubita, sa vad iubirea in ochii tai si ca sunt importanta pentru tine. Nu imi mai amintesc cum e sa fie bine.

Nu am voie sa fiu trista nici macar atunci cand nu primesc nici un motiv ca sa zambesc. Nu am voie sa imi doresc. Nu am voie nici macar sa privesc in gol sau sa oftez.

Nu sunt de piatra. Nu pot trai asa.

Va veni o zi in care  toate lacrimile se vor usca si nu voi mai putea sa mai iubesc. Si imi este atât de teama de ziua aia, de ziua cand din noi nu va mai fi nimic.

 

Si poate ca vei intelege dar poate prea tarziu, cat si cum eu te-am iubit pe tine si ca iubirea oricat ar fi de mare tot moare daca nu iubesti si tu.

(01.08.2016)

If you can bring your shattered dreams and I’ll bring mine, could we just be broken together?

Te iubesc prea mult! Ma sperie atata iubire, prea multa iubire…ma face sa fiu atat de vulnerabila…si pana acum ma impacam cu faptul ca aveam incredere in tine, infinita incredere in tine.

Tu esti omul langa care am invatat sa imi alung temerile, sa imi depasesc frustrarile, sa cred si sa sper si sa visez. Tu m-ai invatat cum sa uit tot ceea ce am trait pana acum si cum sa o iau de la capat cu sufletul senin, cu inima deschisa, de parca nimic rau nu mi-ar fi putut-o atinge. In bratele tale am invatat cum sa iubesc fara limite, cu capul pe pieptul tau am inceput sa sper si sa visez. Aproape ca puteam vedea aievea viata noastra viitoare impreuna, copiii nostri frumosi, totul, dorintele mele cele mai ascunse devenind realitate.

Am crezut ca tu esti omul in care inima mea se poate increde, omul pe care ma voi bizui, oricand, mereu si am crezut ca eu sunt omul tau…sprijinul tau, sfetnicul tau, ajutorul tau la rau si la bine…si la bine…

Am chibzuit ca tu nu meriti sa suferi pentru temerile mele din trecut, ca tu nu trebuie sa platesti pentru toate esecurile si nefericirile mele de pe vremuri, asa ca, privind in ochii tai frumosi, am alungat din mintea mea toate, toate stihiile trecutului si am incercat sa cladesc totul nou, curat si sincer, cu speranta si iubire. Mi-am pus toata increderea in tine, am mizat totul pe o singura carte, cu ochii inchisi si cu inima deschisa, fara sa ezit macar o secunda. Nici macar nu m-am gandit ca mi-ai putea trada increderea si ca atunci s-ar narui chiar totul. Mi se parea ca te-as nedreptati cumplit fie si numai sa gandesc ca mi-ai putea face atata rau. Te pusesem undeva, pe un piedestal si credeam in tine si in noi cu toata fiinta mea.

Si totusi…esti si tu doar un om…

Poate ca eu gresesc cu sperantele mele despre o iubire curata si sincera si fara limite, despre o iubire fara sfarsit, o iubire in care fiecare sa fie pe primul loc pentru celalalt, o iubire care sa nu ii permita nimanui sa se strecoare intre noi si care sa fie asa cum spui tu…pana la capat.

Eu te iubesc cu toata fiinta mea, curat si sincer. Nu as fi conceput sa murdaresc cel mai bun lucru din viata mea cu vreo minciuna, oricat de mica sau “nevinovata”. Tu esti pe primul loc in viata mea si tocmai pentru ca nu vreau pe nimeni altcineva intre noi, pentru ca nu vreau sa iti alimentez suspiciuni si banuieli, pentru ca nu vreau sa te intristez si pentru ca nu vreau sa te indoiesti vreun pic de mine si de toata dragostea pe care ti-o port, tocmai de aceea nu am mai pastrat legaturi apropiate cu niciun prieten. Pentru ca tu esti mai important pentru mine decat orice si oricine. Dar am gresit!

Am gresit pentru ca tu nu poti vedea ce simt eu pana cand nu esti in locul meu. Am gresit pentru ca tu nu intelegi cum este ca iubita ta sa aiba ore in sir de conversatii cu alti barbati. Si nu pentru ca te-as fi banuit sau as fi fost geloasa pe ele. Nu. Dar mie imi spui tot mereu ca nu ai timp pentru mine, pentru noi si ma ignori si ma respingi, iar cu ele vorbesti ore si ore… Pentru ca mie imi inchizi telefonul repede si imi pretextezi ca nu iti place sa vorbesti la telefon, iar cu ele vorbesti pana cand ti se descarca bateria. Pentru ca mie imi spui ca nu poti vorbi la volan, dar cu ele poti. Pentru ca imi spui sa plec de acasa pentru ca sa poti suna. Pentru ca te ascunzi de mine pentru ele…

Si ma minti. Si pentru ce?! Pentru o conversatie la telefon cu una dintre “prietenele” tale.

Sper doar ca acea convorbire sa fi meritat un pret atat de scump: toata increderea mea, toate sperantele pe care mi le pusesem in tine si toate visele mele, tot ceea ce credeam despre tine si ceea ce credeam ca reprezinta temelia relatiei noastre. 

Sper ca prietenia ta cu toate femeile astea care nu si-au facut aparitia pe-aici cand erai pe marginea prapastiei, ci doar stateau la celalalt capat al firului sa iti dea sfaturi despre cum ar fi mai bine sa iti scoti piciorul drept din prapastie, sper sa fi valorat mai mult decat toata dragostea mea. 

Te-am iertat. Desigur ca te-am iertat intr-o clipita pentru ca am sufletul atat de amarat de tot ceea ce traiesc in ultimele luni, de tot ce traiesc aici, langa tine, iar tu nici macar nu observi, incat tot ce imi doream era sa te iert si sa fim bine, cumva. Dar ce nu pot face este sa uit si sa am iar increderea aia oarba in tine. Sa cred ca va fi totul bine, sa sper…

Printr-o minciuna atat de stupida mi-ai adus inapoi toate stihiile si mai multe decat au plecat cand dragostea noastra le-a gonit si acum ma intreb la cele mai simple lucruri daca e asa ori ba. M-am trezit intr-o viata in care la fiecare pas, la cel mai mic lucru vad zeci de variante diferite. Nu mai e totul simplu si curat. Curat….asa era. Curat si simplu si aveam pace in suflet. Atat de multa vreme am tanjit dupa pace in lumea asta zbuciumata si dupa o dragoste curata in lumea asta murdara!

Nu eram atat de naiva incat sa cred ca totul va fi bine. Ma asteptam sa avem probleme si greutati si dureri, dar pe care sa le rezolvam si sa le depasim impreuna, amandoi, cu dragoste si sinceritate. Nu ma asteptam sa ma minti vreodata. Credeam ca ma voi uita mereu cu incredere si fara teama in ochii tai frumosi si dragi.

As vrea doar ca vreodata sa mai pot avea incredere deplina in tine si sa pot crede cand imi spui ca ma iubesti si ca sunt cea mai importanta persoana din viata ta. As vrea sa am pace in suflet si sa cred in dragostea noastra, sa cred ca este destul de puternica incat sa ne poarte impreuna peste toate…pana la capat, dar…”It’s gonna take much more than promises this time”

Va multumesc!

Maine este o zi atat de importanta pentru mine. Absolvirea facultatii. Sase ani de munca grea, de emotii, de bucurii si tristeti, de frustrari si de impliniri. Maine voi pune punct unei etape atat de importante si de dragi sufletului meu. Tot maine voi pasi catre o noua viata avand statutul de medic….implinirea visului meu din copilarie…

Desi este un moment care ar trebui sa imi umple sufletul de fericire, imi stapanesc cu greu lacrimi amare. Lacrimi de dor si de durere pentru ca unul dintre cei mai importanti oameni pentru sufletul meu nu va fi acolo.

Am fost atat de binecuvantata sa cunosc oameni minunati, oameni care m-au sprijinit, m-au incurajat, m-au mustrat si m-au invatat! Pe oamenii acestia ii port in fiinta mea! Sunt oameni care mi-au cladit caracterul, oameni care mi-au modelat sufletul, oameni care si-au intiparit principiile, morala si etica de viata impreuna cu chipurile lor dragi in faptura mea.

Am ajuns aici prin harul Lui Dumnezeu, prin munca asidua pana la istovire, prin sacrificii nenumarate, dar tot ceea ce e bun azi in mine datorez tuturor oamenilor minunati pe care am avut ocazia sa ii intalnesc in viata mea zbuciumata.

Sunt aproape trei luni de cand lumea e mai pustie si mai putin buna pentru ca un om cum nu cred ca se va mai naste altul a plecat prea devreme. A plecat cand aveam inca nevoie de sfaturile lui. A plecat cand trebuia sa fie acolo sa ii pot multumi pentru tot, sa ii vad ochii buni si dragi cum ma privesc cu mandrie. Sa ii vad fericirea pe chip pentru ca a avut dreptate sa creada in copilul care gresea calculele. A crezut in mine cand eu nu credeam. A crezut in mine cand nu eram nimic. A crezut in mine mereu.

Omul care nu m-a uitat niciodata, omul care ma suna pentru ca dorea sa imi dea sfaturile de care aveam nevoie si pe care nu stiam sa le cer, omul care mi-a spus lucruri care imi vor rasuna mereu in minte luminandu-mi drumul, aratandu-mi calea, omul care ma putea povatui in orice problema, oricand, va lipsi….si nu stiu cum sa ma impac cu asta. Nu stiu cum sa zambesc in absenta lui….cum sa ma impac cu lipsa lui.

Omul asta s-a consumat pe sine luminandu-ne pe noi, pe mine. Ii aud si acum vocea serioasa cu care imi vorbea, ii aud inflexiunile din voce, pauzele si respiratia. Il iubesc atat de mult si imi e atat de dor de el! Ce nu as da sa il mai am alaturi o ora macar?! Sa ii spun atatea, sa il ascult, sa fiu sigura ca stie cat de important este pentru mine, cat de drag imi este si cat bine a facut sufletului meu….

Nu stiu daca ma poate vedea. Nu stiu daca sufletul lui va fi alaturi de mine, dar gandul meu se inalta catre el cu gratitudine. Va multumesc pentru ca ati cladit in mine lucruri nepretuite, pentru ca ati revarsat in mine din sufletul dumneavoastra, pentru ca ati insuflat in mine caracterul dumneavoastra nobil, morala si etica, dreptatea si corectitudinea, pentru ca m-ati invatat principii de viata! Va multumesc pentru tot ceea ce ati sadit in sufletul acela de copil! Va datorez tot ceea ce e azi bun in mine si daca vreodata voi salva o viata va fi pentru ca am intalnit oameni minunati care au lucrat temeinic la zidirea temeliei solide a caracterului meu. Va multumesc!

Cat?

Am nevoie de atentia ta. Am nevoie sa simt ca ma iubesti, ca iti pasa de mine, ca iti este dor de mine. Am nevoie de tandrete. Am nevoie de mai mult tu in viata mea. In rest esti perfect! Esti omul acela pe care l-am cautat mereu. Omul acela despre care toti imi spuneau ca nu exista si pana si speranta mea aproape ca se stinsese. Esti minunat! 

Minunea pentru care ma rog de atata timp cu ochii in lacrimi. Minunea care imi arde sufletul de dor. Minunea aceea pe care aproape ca nu indraznesc sa o sper si de al carei dor imi vars sufletul inaintea Domnului, pe genunchi, cu ochii in lacrimi, cu durere in suflet si cu imaginea ta lipita de inima mea. Asa mi-ai atins sufletul impietrit. M-ai privit cu ochii tai limpezi si tristi si am simtit cum ma privesti pana in adancul sufletului. M-ai facut sa ma indragostesc de tine cu buna stiinta. Ai citit asta in ochii mei din prima clipa si nu ti-am ascuns nici o secunda ca aveai deja inima mea.

Si tu? Imi spui cu atata naturalete cat de frumoasa, desteapta si buna ma gasesti. Marturisesti oricui te intreaba ca nu mi-ai gasit cusur in 7 ani de zile si imi spui asta cu atata….nonsalanta si…? Si ce facem cu vietile noastre? Si inimile noastre chiar merita mereu sa fie lasate la coada listei dupa ce toate problemele din vietile noastre vor fi rezolvate?

Am inteles tot ceea ce mi-ai cerut sa inteleg. Am apreciat toate deciziile pe care ai avut taria de caracter sa le iei chiar de ma dureau. Ti-am validat toate motivele. Ti-am dat dreptate. Te-am sustinut in orice ai hotarat chiar daca asta imi sfasia sufletul. Te-am sfatuit doar gandindu-ma la tine si la binele tau, chiar daca pentru mine urmau clipe groaznice. Te-am aparat in fata oricui indraznea sa te judece si am suferit pentru toate piedicile si nereusitele tale.

Dar acum nu mai pot sa fac asta. Nu pot sa mai accept nici un motiv. Nu pot sa mai astept….o minune. Tu ai putea fi minunea mea.

A., nu putem astepta momentul in care vietile noastre vor fi perfecte. Nu putem astepta ca toate astrele sa se alinieze si cursul vietii noastre sa devina liniar. Nu putem astepta ca absolut totul sa fie perfect inainte de a ne da o sansa. Si stii de ce? Pentru ca in viata reala nu exista perfectiune. Pentru ca…uita-te putin la vietile noastre! Uita-te cat de strambe si colturoase sunt, cat de intortocheat ne este drumul, cat de nesigur si instabil este totul. Uita-te cate calcule si planuri ne facem si cum toate se naruie. Cum nimic nu iese asa cum am planuit sa fie. Cand vreodata se vor aseza toate la locul lor? Cand vreodata tot balamucul asta se va aseza intr-o ordine perfecta? 

Tot ce avem e clipa asta imperfecta si viata efemera din ea. Tu stii chiar mai bine decat mine cum azi suntem si maine nu. Ce asteptam? Sa se scurga clipele? Pana cand? 

Chiar pe ultimul loc sa se afle sentimentele noastre? Chiar ultimul loc sa il merite iubirea? Chiar ultima sansa? Eu? Noi?

Stii, iubirea asta nici macar nu ar sta in calea celorlalti itemi din lista ta. Nu as vrea vreodata sa iti fiu piedica. Oricand te-as sustine si te-as ridica. Oricand ti-as fi alaturi. Lucrurile nu se exclud reciproc.

De ce sa mai asteptam? Ca sa ce? Ca sa se intample ce? Suntem amandoi suficient de maturi ca sa stim pana acum ce simtim si ce dorim. Am avut 7 ani sa procesam totul. Am avut 6 luni de sentimente retinute si de piedici pe care ni le-am pus reciproc si fiecare lui insusi. Am gandit totul de o mie de ori. Am analizat intreaga situatie in ansamblul ei si am despicat totul pana in cele mai maunte detalii. Sentimentele noastre nu au disparut. Sunt acolo in ciuda tuturor lucrurilor. In ciuda noastra.

Si nu vreau sa imi spui si de data asta ca te gandesti la mine. Am apreciat si am adorat ca ai facut asta pana acum, dar totul s-a schimbat. Nu sunt un copil! Nu am nevoie sa iei deciziile pentru amandoi! Am nevoie sa ma iubesti si sa ma lasi sa te iubesc. Am nevoie sa ne croim impreuna vietile imperfecte intr-una singura la fel de imperfecta, dar cu mult mai fericita. 

Nu intelegi? Ti-am spus-o de o mie de ori! Nu sunt perfecta (asa cum ma vezi tu) si nu am nevoie de o viata perfecta, de un om perfect. Am nevoie de un om care sa ma iubeasca. Am nevoie de un om ca tine. Am nevoie de tine!

Si nu mai pot sa astept. Nu pentru ca as face altceva. Nu pentru ca nu ai merita asteptarea aceasta sau pentru ca nu as mai avea resurse pentru asta. Doar ca astept o incertitudine. Astept o himera. Astept un vis. Te-as astepta cu tot sufletul daca as stii ca intr-o zi visul s-ar transforma in realitate, dar asa nu mai pot. Nu mai pot sa imi sfarsesc sufletul de dor. Nu mai pot sa tanjesc dupa un semn din partea ta si nu mai pot sa imi leg toate sperantele de tine si sa le vad spulberate mai repede decat baloanele de sapun.

Fa ceva! Te rog! Fa un pas! Ia o decizie! Cauta-ma! Haide sa ne vedem si sa ne dam o sansa! Haide sa incercam sa fim fericiti in viata asta asa imperfecta si nefericita si scurta cum e ea! Haide sa nu mai fim nefericiti in asteptarea nefericirii! In asteptarea unei fatalitati! Hai sa fim fericiti macar pana cand va fi sa vina! Hai sa fim fericiti atata cat ne este dat sa fim! Si apoi, impreuna e mai usor.

Haide, te rog!

Inca putin si…

Ai batut mii de kilometri ca sa incepi o viata noua. O viata care nu includea “noi”, o viata prospera, o viata in care ai fi putut avansa profesional, o viata cu stabilitate financiara si cu indeplinirea tuturor aspiratiilor tale legate de dezvoltarea carierei, de dezvoltarea ta. O viata in care sa primesti respectul si statutul pe care le meriti cu desavarsire. O viata noua, fara mine. De altfel, eu nici nu am fost vreodata parte din viata ta indiferent cati metri sau kilometri ne-au despartit.

Cu toate astea, noul inceput nu a fost asa cum ai visat si asa cum am sperat eu pentru tine sa fie. Nimic din asteptarile noastre nu s-a adeverit si maine te intorci acasa. Nesperat de repede.

Am fost trista pentru tine. Cand am aflat lucrul acesta nu am sarit in sus de bucurie. Sentimentele mele s-au transformat intr-un amalgam, amalgam din care nu stiam ce sa aleg sau ce ar trebui sa simt. Ma durea sufletul pentru ca tu nu asta meriti, pentru ca de atata timp te port in rugaciunile mele ca sa iti fie bine, pentru ca am simtit tot ceea ce ti s-a intamplat ca pe o jignire personala si ca pe o insulta la adresa intregii tari si ca pe un cutit infipt in suflet pentru amaraciunea ta si pentru visele tale spulberate si pentru descumpanirea care te-a cuprins.

Dar azi, azi ma bucur! Azi astept cu bucurie, cu nerabdare si cu teama ziua in care te vei intoarce. Azi astept cu emotie ca tu sa pleci de acolo si sa vii acasa, acasa…. Azi imi tresalta sufletul la gandul ca imi vei fi aproape in curand, la gandul ca Dumnezeu mi te aduce aproape mai repede decat as fi indraznit sa gandesc vreodata. Azi ma bucur pentru ca maine kilometrii dintre noi vor curge in sens invers fata de cum au curs atunci cand ai plecat si distanta dintre noi se va micsora pana cand nu va mai exista deloc, pana cand te voi imbratisa cu drag si dor.

Serendipity! Serendipity? Serendipity…

Singura teama a mea este ca distanta pe care tu o pui intre noi sa nu ramana la fel. Singura mea teama este ca nici acum poate nu vei vrea sa dai o sansa sufletelor noastre sa se apropie. Si daca asa vor sta lucrurile, pentru prima oara eu nu voi mai putea accepta nici un motiv. Stiu, sunt constienta ca ai putea avea motivele tale perfect logice, consistente, mature, morale si corecte, dar, pentru intaia data, pentru mine ele nu mai sunt acceptabile, oricare ar fi. Nici un motiv nu mai este suficient de bun pentru ca fericirea noastra sa astepte la nesfarsit. Dragostea nu este ceva lipsit de importanta, ceva ce trebuie lasat in stand-by pana cand toate aspectele practice ale vietilor noastre vor fi luat conturul dorit. Nu, dragostea este pe primul loc pentru mine si daca tu nu vei gasi nici de aceasta data loc si timp pentru ea…..chiar nu vreau sa mai aud motivele tale pentru asta.

Aceasta este teama mea….inca putin si… voi fi fie foarte fericita, fie foarte trista pentru ca speranta moare ultima, iar speranta mea ar putea muri in curand.

Azi, insa, te astept cu bucurie si cu emotie in suflet, dragul meu, A.

Gandim prea mult

Gandim prea mult. Suntem oameni inteligenti. Suntem oameni cu educatie, cu bun-simt, oameni responsabili, care gandesc in perspectiva si actioneaza doar dupa ce gandesc. Gandim prea mult, prea mult pentru a ne fi bine.

Poate ca daca ne-am pierde mintea asta lucida si organizata pentru o zi am putea fi fericiti…. Dar asa vom face un calcul simplu risc-beneficiu, iar riscul e o enigma si noi nu lucram cu necunoscute….totul e stiintific, clar, exact, mai putin sentimentele astea pe care tot incercam sa le inabusim din fasa si care se incapataneaza sa creasca in ciuda noastra.

Daca am uita tot ceea ce stim, tot ceea ce gandim si ne-am lasa purtati doar de ceea ce simtim, daca fiorul pe care atingerea dintre noi il produce ar fi singurul propulsor al actiunilor noastre, atunci sigur am trai ceva ce nu are termen de comparatie cu ceea ce traim inconjurati de constrangerile pe care ni le autoimpunem.

As vrea o singura zi sa putem lasa totul, tot ceea ce ne inconjoara si sa iubim asa, nebuneste, cu toata fiinta, cu toata inocenta, asa cum de altfel simtim in spatele tuturor conventiilor pe care le expunem. Stii, noi incercam sa ne comportam ca si cum totul ar fi ca inainte, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat in noi si intre noi si in aparenta asa stau lucrurile, dar in aparenta. Daca am intreba pe oricine asta, oricine acesta ne-ar spune ca nu s-a intamplat nimic intre noi, dar amandoi stim ca adevarul este altul. Amandoi stim ca in ciuda tuturor eforturilor pe care le-am depus ca nimic sa nu se intample, ca relatia dintre noi sa evolueze liniar si fiecare sa omoare monstrul iubirii din interiorul fiintei lui, totul este schimbat acum.

Mai stii cand imi spuneai ca nu te-ai fi asteptat ca eu sa iti inteleg atat de profund purtarea? Ti-o inteleg, dragul meu, drag, pentru ca si eu ma lupt cu aceleasi sentimente, pentru ca si eu sunt macinata de aceleasi ganduri si dorinte neimplinite, pentru ca sufletele noastre s-au conectat in alta dimensiune. In dimensiunea aceea lipsita de constrangeri si conventii, de responsabilitati si calcule exacte.

Ne vom putea debarasa candva de toate astea si sa ne avem doar unul pe celalalt? Sa pasim de mana spre viitorul incert cu singura certitudine de a ne apartine unul altuia si de a infrunta totul impreuna, amandoi?

Eu astept acea zi ca pe o minune sfanta, ziua in care voi fi a ta, ziua in care ochii iti vor straluci de iubire, mainile noastre se vor intrepatrunde si buzele noastre se vor atinge. Ma rog ca acea zi sa vina si sa nu mai plece.

Haide sa gandim mai putin, sa iubim mai mult! Haide sa renuntam putin la adultii responsabili din noi si sa redescoperim copiii inocenti si candizi care se ascund in adancul fiintelor noastre! Haide sa nu ne mai ucidem sufletele in incercarea de a ne ucide iubirea pentru ca iubirea asta ne face mai buni, mai frumosi, mai fericiti…..fericiti!

Tu

Stii…te iubesc! M-am ferit atat de mult de cuvintele astea mari. Mi-am spus de atatea ori ca te plac. Da, esti un om minunat si imi esti drag, dar nu, nu te iubesc….cum sa te iubesc asa….fara temei? De parca iubirii i-ar trebui temeiuri…

Dar azi stiu. De fapt, nu de azi, de mult timp stiu lucrul acesta, de cand am incercat sa il combat cu atata vehementa sufletul meu il stie. De cand ai plecat mintea mea l-a constientizat si acum, acum am puterea sa il recunosc. Te iubesc!

Te iubesc! Si nu stiu cum altfel sa o fac decat cu tot sufletul meu si cu fiecare bucatica din fiinta mea. Te iubesc asa…curat si sincer….cu iubirea aia de copil plin de candoare, de candoarea aia care exista intre noi din pricina ca iubirea noastra nu s-a consumat. Cu candoarea aia de dinaintea primului sarut dupa care tanjesc de o jumatate de an. Cu fiorul si puritatea aia care ma fac sa tresar cand ne atingem mainile ca din intamplare, cand te apropii de mine atunci cand pasim alaturi, cand imi las capul pe umarul tau la film si tu iti asezi obrazul pe parul meu si cand adorm cu nasul in puloverul meu care miroase a tine.

Te iubesc si chiar daca iubirea asta e una neimplinita, chiar daca nu stiu de vei indeparta vreodata ceata din jurul tau sau de vei pasi prin ea catre mine ca sa o infruntam impreuna, chiar daca iubirea asta ma face sa vars lacrimi de dor si lacrimi de foc, de focul tau si lacrimi de frustrare pe viata asta nedreapta, cu toate astea nu imi doresc sa te rup din mine. Nu imi doresc sa ma lepad de iubirea asta si sa imi inchid inima pentru ca tu, tu care ma nefericesti atat, tu meriti sa fii acolo. Tu esti perfect, esti omul acela cum nu mai exista azi oameni. Esti omul acela, OM.

Tu, TU esti barbat cu adevarat. Tu esti capabil sa te lasi pe tine si dorintele si sentimentele tale pentru ca sa nu imi ranesti mie sufletul. Nimeni vreodata nu a facut asta pentru mine! Si chiar si atunci cand eu sunt dispusa sa imi asum orice rana pe care mi-ai provoca-o pentru ca oricum sufletul asta e ranit si zdrobit si rupt, sfasiat in mii si mii de bucatele mici si apoi pus la loc asa, sangerand…. (S-a vindecat el, sarmanul, de atatea ori singur, fara ajutor, stramb, cu cicatrici cheloide si modificat pana in profunzime asa ca….macar tu poate l-ai sutura frumos…. ), chiar si atunci cand mi-as fi asumat orice risc tu ai spus nu si eu…apreciez atat de mult lucrul acesta. Nu, nu il apreciez (e prea putin, prea formal)….il iubesc, il ador. Te iubesc!

Tu esti un gentleman desavarsit. Esti un barbat minunat.

Tu esti atat de bun, de corect, de moral. Tu esti gata sa iti pastrezi principiile, sa te pastrezi moral si etic si bun si corect cu orice pret. Cu un pret atat de scump…. 😦 Te iubesc pentru sufletul tau desavarsit! Te iubesc pentru ca esti asa cu altii, cu strainii, cu cei care nu merita, cu cei aflati in suferinta, cu cei disperati, cu cei buni si cu cei rai, da…si cu mine, dar te iubesc pentru ca asa esti cu altii, pentru ca asa esti tu.

Tu esti minunat! Te iubesc! Iubesc ochii tai! Iubesc mirosul tau! Iubesc cuvintele tale, cuvintele tale atat de retinute, dar care imi spun atat de multe. Atat de sincere! Iubesc ceea ce nu imi spui, dar ma lasi sa simt. Iubesc deciziile tale care ma dor uneori, dar ma dor ca sa nu ma doara mai tare apoi.

Te iubesc pentru ca pot sa am incredere in tine! Te iubesc pentru ca simt ca nu imi vei insela asteptarile! Te iubesc pentru ca simt ca nu vei pangari iubirea asta, nu imi vei rani inima si nu ma vei rani!

Te iubesc pentru ca esti atat de minunat! Pentru ca nu mai este nimeni ca tine! Pentru ca nu mai pot iubi pe altcineva dupa ce te-am iubit pe tine! Pentru ca nu mai exista cineva demn sa paseasca in urma ta in sanctuarul inimii mele! Nu mai exista oameni ca tine! Si cum mi te-a scos Dumnezeu pe tine in cale si cum as mai putea sa te inlocuiesc vreodata?!

Imi esti cel dintai si cel de pe urma gand si esti prezent in mintea si sufetul meu neincetat!

Imi e dor, atat de dor! Stii cum e sa te doara fizic si psihic si in oricare alt fel totul? Stii cum e sa faci eforturi ca sa respiri? Stii cum e sa nu poti face nimic ca sa alini dorul asta? Si credeam ca voi trai cu el mereu, dar Dumnezeu mi te aduce inapoi mai repede decat as fi visat vreodata si cu toate astea inca nu stiu daca pot sa sper, daca sa ma bucur.

Sunt rupta intre bucuria de a te avea inapoi, intre bucuria de a-ti vedea ochii, de a te imbratisa, de a te auzi, de a ma afla langa tine si suferinta pentru neimplinirea ta. Tu stii cat ma doare sa te stiu asa? Stii cat ma doare cand vad negura din ochii tai? Cand vad ce ceata te invaluie? Cand iti aud resemnarea din voce? Cand stiu ca tu nu asta meriti? Cand iti vad dezamagirea si neajutorarea din ochii aia limpezi de copil? 

Stiu ca nu vrei sa ma ai alaturi in conditiile astea. Stiu ca vrei sa imi poti oferi stabilitate si siguranta si ca nu ma vrei cu tine in ceata si furtuna si imi e teama ca nici acum iubirea noastra nu va primi o sansa din partea ta. Imi e teama ca te vei inchide intr-o cochilie si te vei resemna cu nefericirea singur, singur tu si depresia ta. Imi e teama ca gandindu-te sa imi fie mie bine ma vei tine departe de singurul bine pe care l-as putea avea. Cum sa iti arat ca de mana cu tine in ceata, in furtuna, oriunde, imi e mai bine decat fara tine? Cum sa te fac sa vezi ca as fi gata sa infrunt orice cu tine si pentru tine? Cum sa te fac sa intelegi ca as manca paine uscata alaturi de tine si ca singura fericire a mea e iubirea adevarata, iubirea daruita si primita pe deplin, dragostea curata?

De ce, dragul meu, nu ma lasi sa aleg si eu ce e bine pentru mine? De ce nu iti dai o sansa la fericire? Asa….asa, cu greu, asa cu lipsuri si cu sacrificii? Asa, la bine si la rau. Vreau sa fiu fericita, iubita, respectata, inteleasa intr-o cocioaba. Nu vreau sa fiu o printesa intr-un turn de singuratate inconjurata de toate bogatiile lumii! Nu vreau nimic altceva decat iubire, singura fericire pentru mine!

Ma rog la Domnul Dumnezeul meu ca, de tu imi esti jumatatea, sufletul meu pereche, sa nu te lase sa inchizi usa acestei iubiri, sa arda si in tine dorul de mine, dragostea curata si dorinta de noi!

Eu te iubesc atat de mult!

Rugaciune

Mai stii tu, suflete al meu?… Mai stii tu sa te rogi? Mai stii tu sa te smeresti in fata Lui dupa ce te-ai luptat atat sa te inalti in ochii celorlalti? Mai stii tu cum sa te apropii de Creatorul tau?Invata-ma, Dumnezeul meu sa ma smeresc inaintea Ta! Invata-ma cum sa vin in prezenta Ta cu sufletu-mi intreg!

Si suflete al meu….ce ii vei cere Domnului in rugaciunea-ti? Ii vei cere fierbinte iertarea de care ai atata nevoie? Ii vei cere cu tot sufletul, cu tot cugetul iertare pentru fiecare vorba rea, pentru ganduri desarte, pentru faptele nelegiuite? Pentru rautatea din inima, pentru trufia din suflet, pentru ingamfarea din minte, pentru minciuni si barfe? Pentru ca nu ii iubesti pe semenii tai ca pe tine insuti? Pentru ca uiti adesea sa Il cinstesti pe Dumnezeul Tau? Pentru ca Il dai la o parte din atatea aspecte ale vietii tale? Pentru ca adesea esti prea grabit ca sa Il iei cu tine in ziua care incepe? Pentru ca seara esti prea obosit pentru rugaciune? Pentru ca adesea rugaciunea-ti este doar un sir nesfarsit de cereri?

Off, sufletul meu, sper ca aceasta sa iti fie prima cerinta dupa ce vei fi ingenuncheat inaintea Sa!

Si apoi, suflete al meu, nu uita sa Ii multumesti! Multumeste-i pentru atatea binecuvantari pe care adesea le treci cu vederea. Pentru zile….bune, rele, multe sau putine…pentru zile si pentru viata din ele. Pentru sanatate si pentru izbavirea din boala. Pentru ca mergi, vorbesti, vezi, auzi….toate sunt binecuvantari nepretuite! Pentru familie si prieteni, cu bune si cu rele….Pentru mai mult decat painea cea de toate zilele si pentru hainele cu care te imbraci si pentru fiecare lucru pe care il ai prin bunatatea Lui. Pentru puterea de a invata, de a munci. Pentru pacea din tara ta. Pentru libertatea din tara ta. Pentru zile senine si zile cu ploaie, pentru furtuna si ninsoare, pentru ger si pentru caldura.

Apoi multumeste-i pentru pacea din suflet si pentru toate celelalte binecuvantari care iti umplu viata. Sufletul meu, multumeste-I Domnului pentru dragostea Lui nemarginita, pentru jertfa Lui nepretuita, pentru grija ce ti-o poarta……de vei gasi cuvinte indeajuns ca sa faci asta….iar de nu, El va vedea recunostinta si multumirea din interiorul tau.

Aminteste-ti apoi sa mijlocesti pentru aceia pe care El nu i-a binecuvantat la fel de mult. Roaga-te pentru cei persecutati, pentru martirii zilelor noastre. Pentru pace in lumea islamica. Pentru libertatea religiei. Pentru femeile de acolo. Pentru ca toti sa cunoasca dragostea si jertfa Lui.

Stiu, suflete, stiu ca mult prea adesea ai vrea doar sa Ii ceri…. El stie si lucrul acesta. El iti va da tot ceea ce ai nevoie, mai mult decat stii tu a cere. Vino acum si cere-I, cere-I cu credinta si multumiri. Si ce ii voi cere eu Domnului care ma binecuvanteaza cu nenumarate binecuvantari? Te voi ruga, Tata, sa nu iei de la mine pacea si bucuria Ta sfanta. Da-mi tu dor de Tine si un cuget curat, o inima dupa al Tau plac. Invata-ma sa iert. Invata-ma sa fiu demna de numele “CRESTIN”. Te rog da-mi sanatate pentru mine si cei dragi ai mei. Da-mi tu, Tatal meu, putere de munca si minte sa invat.

Doamne, vreau ca visul meu sa fie parte din planul Tau!

Doamne, da-mi oportunitati ca sa Te slujesc si da-mi o inima pentru cei care au nevoie de mine!

Doamne, indraznesc la Tine si cu dorinta sufletului meu: da-mi Tu omul sufletului meu dupa voia Ta si dupa planul Tau!

Si acum, sufletul meu, lauda-L pe Dumnezeul tau, da-I cinste si onoare!

Voia Ta sa se faca in viata mea!

Amin!