Inca putin si…

Ai batut mii de kilometri ca sa incepi o viata noua. O viata care nu includea “noi”, o viata prospera, o viata in care ai fi putut avansa profesional, o viata cu stabilitate financiara si cu indeplinirea tuturor aspiratiilor tale legate de dezvoltarea carierei, de dezvoltarea ta. O viata in care sa primesti respectul si statutul pe care le meriti cu desavarsire. O viata noua, fara mine. De altfel, eu nici nu am fost vreodata parte din viata ta indiferent cati metri sau kilometri ne-au despartit.

Cu toate astea, noul inceput nu a fost asa cum ai visat si asa cum am sperat eu pentru tine sa fie. Nimic din asteptarile noastre nu s-a adeverit si maine te intorci acasa. Nesperat de repede.

Am fost trista pentru tine. Cand am aflat lucrul acesta nu am sarit in sus de bucurie. Sentimentele mele s-au transformat intr-un amalgam, amalgam din care nu stiam ce sa aleg sau ce ar trebui sa simt. Ma durea sufletul pentru ca tu nu asta meriti, pentru ca de atata timp te port in rugaciunile mele ca sa iti fie bine, pentru ca am simtit tot ceea ce ti s-a intamplat ca pe o jignire personala si ca pe o insulta la adresa intregii tari si ca pe un cutit infipt in suflet pentru amaraciunea ta si pentru visele tale spulberate si pentru descumpanirea care te-a cuprins.

Dar azi, azi ma bucur! Azi astept cu bucurie, cu nerabdare si cu teama ziua in care te vei intoarce. Azi astept cu emotie ca tu sa pleci de acolo si sa vii acasa, acasa…. Azi imi tresalta sufletul la gandul ca imi vei fi aproape in curand, la gandul ca Dumnezeu mi te aduce aproape mai repede decat as fi indraznit sa gandesc vreodata. Azi ma bucur pentru ca maine kilometrii dintre noi vor curge in sens invers fata de cum au curs atunci cand ai plecat si distanta dintre noi se va micsora pana cand nu va mai exista deloc, pana cand te voi imbratisa cu drag si dor.

Serendipity! Serendipity? Serendipity…

Singura teama a mea este ca distanta pe care tu o pui intre noi sa nu ramana la fel. Singura mea teama este ca nici acum poate nu vei vrea sa dai o sansa sufletelor noastre sa se apropie. Si daca asa vor sta lucrurile, pentru prima oara eu nu voi mai putea accepta nici un motiv. Stiu, sunt constienta ca ai putea avea motivele tale perfect logice, consistente, mature, morale si corecte, dar, pentru intaia data, pentru mine ele nu mai sunt acceptabile, oricare ar fi. Nici un motiv nu mai este suficient de bun pentru ca fericirea noastra sa astepte la nesfarsit. Dragostea nu este ceva lipsit de importanta, ceva ce trebuie lasat in stand-by pana cand toate aspectele practice ale vietilor noastre vor fi luat conturul dorit. Nu, dragostea este pe primul loc pentru mine si daca tu nu vei gasi nici de aceasta data loc si timp pentru ea…..chiar nu vreau sa mai aud motivele tale pentru asta.

Aceasta este teama mea….inca putin si… voi fi fie foarte fericita, fie foarte trista pentru ca speranta moare ultima, iar speranta mea ar putea muri in curand.

Azi, insa, te astept cu bucurie si cu emotie in suflet, dragul meu, A.

Gandim prea mult

Gandim prea mult. Suntem oameni inteligenti. Suntem oameni cu educatie, cu bun-simt, oameni responsabili, care gandesc in perspectiva si actioneaza doar dupa ce gandesc. Gandim prea mult, prea mult pentru a ne fi bine.

Poate ca daca ne-am pierde mintea asta lucida si organizata pentru o zi am putea fi fericiti…. Dar asa vom face un calcul simplu risc-beneficiu, iar riscul e o enigma si noi nu lucram cu necunoscute….totul e stiintific, clar, exact, mai putin sentimentele astea pe care tot incercam sa le inabusim din fasa si care se incapataneaza sa creasca in ciuda noastra.

Daca am uita tot ceea ce stim, tot ceea ce gandim si ne-am lasa purtati doar de ceea ce simtim, daca fiorul pe care atingerea dintre noi il produce ar fi singurul propulsor al actiunilor noastre, atunci sigur am trai ceva ce nu are termen de comparatie cu ceea ce traim inconjurati de constrangerile pe care ni le autoimpunem.

As vrea o singura zi sa putem lasa totul, tot ceea ce ne inconjoara si sa iubim asa, nebuneste, cu toata fiinta, cu toata inocenta, asa cum de altfel simtim in spatele tuturor conventiilor pe care le expunem. Stii, noi incercam sa ne comportam ca si cum totul ar fi ca inainte, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat in noi si intre noi si in aparenta asa stau lucrurile, dar in aparenta. Daca am intreba pe oricine asta, oricine acesta ne-ar spune ca nu s-a intamplat nimic intre noi, dar amandoi stim ca adevarul este altul. Amandoi stim ca in ciuda tuturor eforturilor pe care le-am depus ca nimic sa nu se intample, ca relatia dintre noi sa evolueze liniar si fiecare sa omoare monstrul iubirii din interiorul fiintei lui, totul este schimbat acum.

Mai stii cand imi spuneai ca nu te-ai fi asteptat ca eu sa iti inteleg atat de profund purtarea? Ti-o inteleg, dragul meu, drag, pentru ca si eu ma lupt cu aceleasi sentimente, pentru ca si eu sunt macinata de aceleasi ganduri si dorinte neimplinite, pentru ca sufletele noastre s-au conectat in alta dimensiune. In dimensiunea aceea lipsita de constrangeri si conventii, de responsabilitati si calcule exacte.

Ne vom putea debarasa candva de toate astea si sa ne avem doar unul pe celalalt? Sa pasim de mana spre viitorul incert cu singura certitudine de a ne apartine unul altuia si de a infrunta totul impreuna, amandoi?

Eu astept acea zi ca pe o minune sfanta, ziua in care voi fi a ta, ziua in care ochii iti vor straluci de iubire, mainile noastre se vor intrepatrunde si buzele noastre se vor atinge. Ma rog ca acea zi sa vina si sa nu mai plece.

Haide sa gandim mai putin, sa iubim mai mult! Haide sa renuntam putin la adultii responsabili din noi si sa redescoperim copiii inocenti si candizi care se ascund in adancul fiintelor noastre! Haide sa nu ne mai ucidem sufletele in incercarea de a ne ucide iubirea pentru ca iubirea asta ne face mai buni, mai frumosi, mai fericiti…..fericiti!

Tu

Stii…te iubesc! M-am ferit atat de mult de cuvintele astea mari. Mi-am spus de atatea ori ca te plac. Da, esti un om minunat si imi esti drag, dar nu, nu te iubesc….cum sa te iubesc asa….fara temei? De parca iubirii i-ar trebui temeiuri…

Dar azi stiu. De fapt, nu de azi, de mult timp stiu lucrul acesta, de cand am incercat sa il combat cu atata vehementa sufletul meu il stie. De cand ai plecat mintea mea l-a constientizat si acum, acum am puterea sa il recunosc. Te iubesc!

Te iubesc! Si nu stiu cum altfel sa o fac decat cu tot sufletul meu si cu fiecare bucatica din fiinta mea. Te iubesc asa…curat si sincer….cu iubirea aia de copil plin de candoare, de candoarea aia care exista intre noi din pricina ca iubirea noastra nu s-a consumat. Cu candoarea aia de dinaintea primului sarut dupa care tanjesc de o jumatate de an. Cu fiorul si puritatea aia care ma fac sa tresar cand ne atingem mainile ca din intamplare, cand te apropii de mine atunci cand pasim alaturi, cand imi las capul pe umarul tau la film si tu iti asezi obrazul pe parul meu si cand adorm cu nasul in puloverul meu care miroase a tine.

Te iubesc si chiar daca iubirea asta e una neimplinita, chiar daca nu stiu de vei indeparta vreodata ceata din jurul tau sau de vei pasi prin ea catre mine ca sa o infruntam impreuna, chiar daca iubirea asta ma face sa vars lacrimi de dor si lacrimi de foc, de focul tau si lacrimi de frustrare pe viata asta nedreapta, cu toate astea nu imi doresc sa te rup din mine. Nu imi doresc sa ma lepad de iubirea asta si sa imi inchid inima pentru ca tu, tu care ma nefericesti atat, tu meriti sa fii acolo. Tu esti perfect, esti omul acela cum nu mai exista azi oameni. Esti omul acela, OM.

Tu, TU esti barbat cu adevarat. Tu esti capabil sa te lasi pe tine si dorintele si sentimentele tale pentru ca sa nu imi ranesti mie sufletul. Nimeni vreodata nu a facut asta pentru mine! Si chiar si atunci cand eu sunt dispusa sa imi asum orice rana pe care mi-ai provoca-o pentru ca oricum sufletul asta e ranit si zdrobit si rupt, sfasiat in mii si mii de bucatele mici si apoi pus la loc asa, sangerand…. (S-a vindecat el, sarmanul, de atatea ori singur, fara ajutor, stramb, cu cicatrici cheloide si modificat pana in profunzime asa ca….macar tu poate l-ai sutura frumos…. ), chiar si atunci cand mi-as fi asumat orice risc tu ai spus nu si eu…apreciez atat de mult lucrul acesta. Nu, nu il apreciez (e prea putin, prea formal)….il iubesc, il ador. Te iubesc!

Tu esti un gentleman desavarsit. Esti un barbat minunat.

Tu esti atat de bun, de corect, de moral. Tu esti gata sa iti pastrezi principiile, sa te pastrezi moral si etic si bun si corect cu orice pret. Cu un pret atat de scump…. 😦 Te iubesc pentru sufletul tau desavarsit! Te iubesc pentru ca esti asa cu altii, cu strainii, cu cei care nu merita, cu cei aflati in suferinta, cu cei disperati, cu cei buni si cu cei rai, da…si cu mine, dar te iubesc pentru ca asa esti cu altii, pentru ca asa esti tu.

Tu esti minunat! Te iubesc! Iubesc ochii tai! Iubesc mirosul tau! Iubesc cuvintele tale, cuvintele tale atat de retinute, dar care imi spun atat de multe. Atat de sincere! Iubesc ceea ce nu imi spui, dar ma lasi sa simt. Iubesc deciziile tale care ma dor uneori, dar ma dor ca sa nu ma doara mai tare apoi.

Te iubesc pentru ca pot sa am incredere in tine! Te iubesc pentru ca simt ca nu imi vei insela asteptarile! Te iubesc pentru ca simt ca nu vei pangari iubirea asta, nu imi vei rani inima si nu ma vei rani!

Te iubesc pentru ca esti atat de minunat! Pentru ca nu mai este nimeni ca tine! Pentru ca nu mai pot iubi pe altcineva dupa ce te-am iubit pe tine! Pentru ca nu mai exista cineva demn sa paseasca in urma ta in sanctuarul inimii mele! Nu mai exista oameni ca tine! Si cum mi te-a scos Dumnezeu pe tine in cale si cum as mai putea sa te inlocuiesc vreodata?!

Imi esti cel dintai si cel de pe urma gand si esti prezent in mintea si sufetul meu neincetat!

Imi e dor, atat de dor! Stii cum e sa te doara fizic si psihic si in oricare alt fel totul? Stii cum e sa faci eforturi ca sa respiri? Stii cum e sa nu poti face nimic ca sa alini dorul asta? Si credeam ca voi trai cu el mereu, dar Dumnezeu mi te aduce inapoi mai repede decat as fi visat vreodata si cu toate astea inca nu stiu daca pot sa sper, daca sa ma bucur.

Sunt rupta intre bucuria de a te avea inapoi, intre bucuria de a-ti vedea ochii, de a te imbratisa, de a te auzi, de a ma afla langa tine si suferinta pentru neimplinirea ta. Tu stii cat ma doare sa te stiu asa? Stii cat ma doare cand vad negura din ochii tai? Cand vad ce ceata te invaluie? Cand iti aud resemnarea din voce? Cand stiu ca tu nu asta meriti? Cand iti vad dezamagirea si neajutorarea din ochii aia limpezi de copil? 

Stiu ca nu vrei sa ma ai alaturi in conditiile astea. Stiu ca vrei sa imi poti oferi stabilitate si siguranta si ca nu ma vrei cu tine in ceata si furtuna si imi e teama ca nici acum iubirea noastra nu va primi o sansa din partea ta. Imi e teama ca te vei inchide intr-o cochilie si te vei resemna cu nefericirea singur, singur tu si depresia ta. Imi e teama ca gandindu-te sa imi fie mie bine ma vei tine departe de singurul bine pe care l-as putea avea. Cum sa iti arat ca de mana cu tine in ceata, in furtuna, oriunde, imi e mai bine decat fara tine? Cum sa te fac sa vezi ca as fi gata sa infrunt orice cu tine si pentru tine? Cum sa te fac sa intelegi ca as manca paine uscata alaturi de tine si ca singura fericire a mea e iubirea adevarata, iubirea daruita si primita pe deplin, dragostea curata?

De ce, dragul meu, nu ma lasi sa aleg si eu ce e bine pentru mine? De ce nu iti dai o sansa la fericire? Asa….asa, cu greu, asa cu lipsuri si cu sacrificii? Asa, la bine si la rau. Vreau sa fiu fericita, iubita, respectata, inteleasa intr-o cocioaba. Nu vreau sa fiu o printesa intr-un turn de singuratate inconjurata de toate bogatiile lumii! Nu vreau nimic altceva decat iubire, singura fericire pentru mine!

Ma rog la Domnul Dumnezeul meu ca, de tu imi esti jumatatea, sufletul meu pereche, sa nu te lase sa inchizi usa acestei iubiri, sa arda si in tine dorul de mine, dragostea curata si dorinta de noi!

Eu te iubesc atat de mult!