De ce? De ce, Doamne, Dumnezeul meu? Asa? Atat merit eu? Asta e! Asta e si nimic mai mult dupa atata timp? Dupa atatea toate? Asta e si dispret?
Doamne, ai uitat rugaciunile mele? Ai uitat cand Te rugam cu sufletul deja greu ca daca nu este El atunci sa se termine atunci? Atunci cand mai aveam un suflet de oblojit si răni care s-ar mai fi putut închide cumva. Atunci cand inima mea mai stia cum sa bata si imi aminteam cum as mai putea respira fara sa ma doara.
De ce, Doamne? De ce? Uiti Tu ca sunt si eu un suflet si ca mi-ai dat deja prea multe? Cand? Mie cand imi vine randul sa mai fie si bine in nenorocita asta de viata pe care mi-ai harazit-o? Cat crezi Tu ca mai pot duce eu? Sunt si eu doar un om. Am si eu doar un suflet. Cate rani crezi ca mai poate duce? Cat crezi ca mai pot? Cat?
Nu mai pot! Nu mai stiu si nu mai vreau sa ma mai ridic! Am obosit! Era vremea sa se intample si ceva bun dupa tot. Era vremea sa am si eu inima usoara sa fiu si eu fericita
Atat! Dupa tot si toate: asta e! Tragem aer in piept si mergem mai departe ca si cum totul nu ar fi fost decat o poticnire? Ca si cum totul merge inainte? De ce macar nu m-ai invatat si pe mine sa nu imi pese? Sa pot merge inainte ca si cum inainte ar mai exista ceva către care sa ma indrept. Sa pot si eu.
Uita-te la mine, Doamne! Intoarce-Ti macar o clipa fata catre mine. Singura pe lume,fara nici un loc in care as putea merge, plangandu-mi sufletul si viata. Cand o sa se termine? Nimanui nu ii pasa. Nimeni nu stie si nu intelege. As putea la fel de bine sa raman aici si sa mor impreuna cu frunzele astea si poate ca atunci as uita si de mine si de el si de noi si de tot ce doare
sufletpetapet 